フォローお願い
iBookstore
Android app on Google Play
好きです!
A programme by
Cea mai îndepărtată stea a fost detectată folosind “lupa cosmică”
2018年4月17日

Astronomii tocmai au zărit cea mai îndepărtată și mai veche stea observată vreodată!

Arheologii sunt cel mai bine cunoscuți pentru scormonitul după oase de dinozauri sau prin mormintele antice, dar ce au aceștia  în comun cu astronomii? Atât astronomii, cât și arheologii studiază relicvele antice pentru a ne ajuta să înțelegem trecutul.

Astronomii nu trebuie să sape adânc în subteran pentru a privi înapoi în timp, ei trebuie doar să privească obiectele îndepărtate din spațiu. Atunci când privim obiectele de pe cerul nopții, ne uităm deja în trecut.

Nimic din Univers nu poate trece prin spațiu instant, nici măcar lumină. Lumina de la stelele sau galaxiile îndepărtate are nevoie chiar și de miliarde de ani pentru a ajunge pe Pământ. Deci, când ne uităm la ele, vedem cum arătau aceste obiecte acum miliarde de ani, când lumina și-a început călătoria.

Recordul este deținut de o stea situată la nouă miliarde de ani lumină distanță, asta înseamnă că o vedem acum așa cum arăta cu nouă miliarde de ani în urmă! Atunci Universul era foarte tânăr, avea doar o treime din vârsta sa actuală.

Identificarea stelelor individuale în Univers este de obicei imposibilă, dar printr-un noroc chior  această stea a fost mărită de 2.000 de ori. Acest lucru a făcut-o vizibilă telescoapelor astronomilor.

Gravitația puternică a obiectelor masive pot curba lumina stelelor din spatele lor. Acest efect de lupă face ca steaua să apară mai mare. În acest caz lumina stelei a fost mărită de două obiecte: un grup uriaș de galaxii și un obiect misterios de aproximativ trei ori masa Soarelui.

Interesant

Noua stea este de peste 100 de ori mai departe decât a doua cea mai îndepărtată stea pe care o putem studia.

Share:

Printer-friendly