フォローお願い
iBookstore
Android app on Google Play
好きです!
A programme by
Mercur ne arată din ce nu este alcătuită
2011年10月5日

Sonda spațială MESSENGER a avut o lungă și complicată călătorie către Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare. Dar astronomii care lucrează la misiunea MESSENGER au anunțat astăzi numeroase noi descoperiri care demonstrează că misiunea a meritat efortul.

Sonda spațială MESSENGER nu s-a putut îndrepta direct către Mercur pentru că a călători către această planetă înseamnă să te deplasezi către Soare. Aceasta a fost o problemă pentru MESSENGER, deoarece forța gravitațională a Soarelui ar fi accelerat sonda spațială si ar fi făcut-o să se deplaseze cu o viteză prea mare pentru a putea intra pe orbită în jurul lui Mercur - ar fi zburat pur și simplu pe lângă ea! Pentru a evita această problemă, MESSENGER a trebuit să urmeze un traseu pitoresc și să se folosească inteligent de gravitația altor planete pentru a se încetini pe drum.

Din acest motiv, călătoria sondei MESSENGER către Mercur a durat mai mult de șase ani! Până la urmă a intrat pe orbită în jurul lui Marte aproximativ cu șase luni în urmă. Astăzi, astronomii care lucrează la misiune sunt pregătiți să împărtășească ce au descoperit până acum - și sunt câteva surprize!

De exemplu, astronomii se așteptau să fie mult fier pe suprafața lui Mercur. Pentru a verifica că acest lucru este corect, sonda spațială a studiat cum se reflectă lumina pe suprafața planetei folosind camere speciale, pentru că diferite roci și metale refectă lumina diferit. Însă, spre surprinderea tuturor, observațiile sale au arătat ca pe suprafata lui Mercur aproape nu există fier. Această descoperire înseamnă că astronomii vor trebui să reconsidere modul în care s-a format planeta.

Aceasta este una din numeroasele descoperiri făcute de MESSENGER care au fost anunțate astăzi la o întâlnire de astronomie desfășurată în Franța, unde aproximativ 1.400 de astronomi din întraga lume s-au întâlnit pentru a împărtăși ultimele cercetări despre planete. Vezi celelalte știri noi de la întâlnire în partea de jos a acestei pagini.

Interesant

MESSENGER este prima sondă spațială care a orbitat în jurul planetei Mercur. Însă o alta sondă spațială, numită Mariner 10, a trecut pe lângă planetă în 1975.

Share:

Printer-friendly

PDF File
944.1 KB