フォローお願い
iBookstore
Android app on Google Play
好きです!
A programme by
Vecini noi
2013年3月27日

Universul e un „cartier” vechi: are o vechime de aproape 13.8 miliarde de ani. Galaxia noastră, Calea Lactee, este de asemenea bătrână, unele dintre stelele ei având o vechime mai mare de 13 miliarde de ani. Cu toate acestea, locul este cât se poate de agitat: unele obiecte abia se formează, în timp ce altele dispar. Fotografia de mai sus ne arată un grup de stele tinere din vecinătatea sistemului nostru solar.

Dar cât de tinere sunt aceste stele? Nu se știe precis, dar astronomii cred că vârsta lor este cuprinsă între 20 și 35 de milioane de ani. Nu par foarte tinere, nu? Cu toate astea, dacă ne gândim că Soarele nostru are o vechime de 4600 milioane de ani, și încă nu poate fi considerat de vârstă mijlocie, situația se schimbă: dacă Soarele ar avea 40 de ani, atunci stelele din imagine ar fi niște bebeluși de trei luni!

Majoritatea stelelor nu se formează singure, ci iau naștere odată cu alte sute  sau mii de alte stele, în așa-numitele „roiuri” (clusters, în limba engleză). În acestă fotografie avem un roi deschis. Acest tip de roi are o viață scurtă, după care stelele se îndepărtează una de cealaltă pentru totdeauna. În interiorul roiului din imagine există și câteva stele galbene și roșii, care sunt ceva mai vechi decât restul stelelor.

Le-ai observat?

Interesant

Unul dintre cele mai vechi roiuri deschise cunoscute este Messier 67, cu o vârsta de doar 3.7 miliarde de ani! Astronomii cred că acesta a supraviețuit atât de mult pentru că este situat într-o zonă izolată a Căii Lactee, unde nu există obiecte spațiale masive care să atragă stelele, îndepărtându-le!

さらに情報

Acest Space Scoop a fost realizat pe baza unui comunicat de presă de la ESO.

Share:

Printer-friendly

PDF File
1.1 MB