フォローお願い
iBookstore
Android app on Google Play
好きです!
A programme by
Cazul ciudat al dispariției unei pitice
2015年2月18日

Aproape jumătate din stelele  asemănătoare Soarelui se nasc împreună cu o soră. Atunci când două stele se nasc împreună ele ajung să se orbiteze una pe cealaltă, formând un sistem binar.

O astfel de pereche poate fi observată în fotografia de mai sus. Cele două stele se află foarte aproape una de cealaltă și se înconjoră una pe alta la fiecare 12 ore. De două ori la fiecare orbită o stea trece prin fața celeilalte.

Sistemul pălește în mod regulat pentru o perioadă scurtă de timp atunci când stelele se eclipsează una pe cealaltă, asemănător unui far, dar în sens invers. O eclipsă apare atunci când lumina de la un obiect este blocată de un alt obiect.

Folosindu-se de telescoape foarte puternice oamenii de știința au monitorizat cu atenție evoluția eclipselor și au observat că acestea nu sunt atât de regulate pe cât s-ar fi așteptat. Acest comportament ar fi ușor de explicat care ar exista și un al treilea obiect care să orbiteze acest duo.

Prin urmare, ani de-a rândul astronomii au fost convinși că un obiect întunecat cunoscut sub numele de stea pitică maronie s-ar ascunde în acest sistem binar. Noile observații însă, realizate cu telescoape foarte puternice, nu au arătat semne ale existenței unei astfel de stele pitice.

Prin urmare, dacă nu există o pitică maronie, ce determină comportamentul neregulat al celor două stele? Nu avem un răspuns precis, dar teoria preferată ar fi că câmpul magnetic al stelelor modifică forma lor schimbându-le luminozitatea.

 

Interesant

Noile imagini ale sistemului binar sunt atât de clare încât ar fi putut pune în evidență prezența unei pitice maronii  cu o mărime de 70 000 mai mică decât cu steaua centrală!

 

Share:

Printer-friendly

PDF File
1005.7 KB